Suntem în formulă clasică, suntem trei, iar când suntem împreună, parcă lumea se mai luminează un pic. E mai bine decât atunci când îmi creez singură lumina, acum mai am încă doua ajutoare şi nu pot decât să le mulţumesc pentru ajutorul de care am nevoie. Dar în acest moment simt că nu am putere pentru că vara adevărată se pierde atunci când nu mai suntem în formulă completă, deşi poate ca vara calendaristică mai are mult până să se termine. Simt că se termină, iar eu nu fac nimic în privinţa asta. defapt, dacă nu aş fi atât de dură cu mine aş spune că fac tot ce pot, dar eu nu pot decât să-mi exprim dorinţele şi sentimentele, nu pot face minuni, nu pot întoarce timpul, nu pot învia clipe pierdute în memorie, pot doar să mulţumesc şi să fiu recunoscătoare. Sunt recunoscătoare pentru că o dată cu fiecare vară mă armonizez, mă încarc doar cu energie pozitivă, pentru că dacă este ceva ce am învăţat foarte bine de la ele, este că iubirea şi recuniştinţa mea vor risipi orice negativitate. Mă simt oarecum constrânsă, dar mă simt foarte bine, simt că am mai descoperit o bucăţică din mine. Simt bunăstarea, o simt de fiecare dată când mă trezesc în miez de zi şi stau adormită pe jumătate câteva ore, o simt când mă trezesc din pat, dar o fac atât de brusc încât ameţesc, o simt la fiecare apus văratic. Atunci când camera mea se umple de lumină şi simt ca mă spală pe dinăuntru. Mă spală cu lumină. Şi o mai simt o singură dată, atunci când mă culc dimineaţa devreme şi trag pătura peste mine. Pentru că ştiu că sunt învăluită de căldură şi sprijin, iar eu pot să mă scufund într-un somn cald, maro, de culoarea ciocolatei. De ce m-aş plânge?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu