Încă un lucru pe care îl iubesc...

Câteodată mă mulţumesc doar gândindu-mă la faptul că îţi vei aminti de mine. O amintire vagă, decolorată şi fără farmec, care poate nu va mai fi reînviată niciodată, dar acest concept, această idee străfulgerată, îmi dă speranţă. Dar nu acelaşi gen de încredere, şi faptul că, într-o zi, într-o fracţiune de secundă, îţi vei aminti de mine, iar toată suferinţa care mi-a trecut prin suflet în această perioadă nu va fi o lipsă totală de vreme. Acum, vreau să-ţi vorbesc, să te sfătuiesc şi să-mi creez iluzia că sunt ascultată de tine.

Mai sunt patru zile de vară şi parcă acum mi se răsplăteşte toată lenea din ultimele luni. Sunt sigură că ştii sentimentul acesta. Când realizezi că ai lăsat un lucru extraordinar să treacă pe lângă tine, iar apoi, în ultima clipă, îl vrei înapoi. Să nu crezi că bat apropouri; nici măcar nu mă refer la fiinţe umane. Este un subiect foarte aplatizat din punctul acesta de vedere. Revenind, acum simt specifica izbucnire de energie, iar până azi am uitat cât de frumoase sunt dimineţile de vară. Când soarele este încă jos, iar jumătate din decor este umbrit, cu specifica răcoare uşoară care îţi dă o fină senzaţie confortabilă, până la urmă. Şi mai presus de toate, linişte. Ştii cât de mult iubesc liniştea, iar astăzi, când după mult timp m-am trezit şi am ieşit afară devreme, această acţiune statică întreruptă doar de oamenii harnici, m-a cucerit imediat. Am devenit uşoară şi m-am lăsat condusă de vântul moale. Până la urmă, subconştientul meu doreşte eliberare. M-am scufundat în iarbă şi mi-am lăsat spiritul să zboare...

Ţi-am mai spus cât de mult iubesc nuanţa de albastru al cerului de dimineaţă? Cât de crud şi cât de pur părea. Precum un suflet care nu a experimentat iubirea. Ştiu că sună a promisiune imposibilă, dar dacă voi şi eu în stare să-mi transform sentimentele. Să înlocuiesc toate formele ascuţite din mine, cu desene armonioase şi pure. Până la urmă, un principiu esenţial în viaţa mea este că nimic nu se pierde, totul se transformă.

Şi lista poate continua...

www.pure-heaven.deviantart.com
Şi lista poate continua, aş putea zice. Şi zic asta doar pentru a găsi o scuză seacă şi deloc folositoare, pentru a nu-mi mai chinui sufletul, încercând să-mi explic sentimentele. Măcar am încercat... De ceva vreme încerc să-mi restabilesc priorităţile, să-mi pun ordine în gânduri pentru că viaţa dezordonată din acest punct de vedere nu-mi poate aduce nici-un beneficiu. Îmi pun ordine în vise şi încep să cred că nu mai sunt doar dorinţe fără posibilitate de realizare. Îmi pun ordine în sentimente, deşi nu pot impune conştientului ce şi când să creadă, iar sufletului la fel. Câteodată mă întreb dacă sunt capabilă să mai construiesc fundaţii suficient de adânci în inima mea pentru a rezista unor sentimente noi de iubire şi încredere. Oare acest lucru se poate traduce ca o frica sau poate laşitate? Aştept răspunsuri care să vină de te miri unde. Dar încă nu mi-am pierdut cumpătul sau calmul, pentru că ştiu că dacă va trebui să aştept, o voi face cu un motiv sau o voi face pentru a-mi răsplăti geşelile din trecut. Dar, ca să fiu sinceră, în acest moment simt nerăbdare...

III. Prietenia

Suntem în formulă clasică, suntem trei, iar când suntem împreună, parcă lumea se mai luminează un pic. E mai bine decât atunci când îmi creez singură lumina, acum mai am încă doua ajutoare şi nu pot decât să le mulţumesc pentru ajutorul de care am nevoie. Dar în acest moment simt că nu am putere pentru că vara adevărată se pierde atunci când nu mai suntem în formulă completă, deşi poate ca vara calendaristică mai are mult până să se termine. Simt că se termină, iar eu nu fac nimic în privinţa asta. defapt, dacă nu aş fi atât de dură cu mine aş spune că fac tot ce pot, dar eu nu pot decât să-mi exprim dorinţele şi sentimentele, nu pot face minuni, nu pot întoarce timpul, nu pot învia clipe pierdute în memorie, pot doar să mulţumesc şi să fiu recunoscătoare. Sunt recunoscătoare pentru că o dată cu fiecare vară mă armonizez, mă încarc doar cu energie pozitivă, pentru că dacă este ceva ce am învăţat foarte bine de la ele, este că iubirea şi recuniştinţa mea vor risipi orice negativitate. Mă simt oarecum constrânsă, dar mă simt foarte bine, simt că am mai descoperit o bucăţică din mine. Simt bunăstarea, o simt de fiecare dată când mă trezesc în miez de zi şi stau adormită pe jumătate câteva ore, o simt când mă trezesc din pat, dar o fac atât de brusc încât ameţesc, o simt la fiecare apus văratic. Atunci când camera mea se umple de lumină şi simt ca mă spală pe dinăuntru. Mă spală cu lumină. Şi o mai simt o singură dată, atunci când mă culc dimineaţa devreme şi trag pătura peste mine. Pentru că ştiu că sunt învăluită de căldură şi sprijin, iar eu pot să mă scufund într-un somn cald, maro, de culoarea ciocolatei. De ce m-aş plânge?